TERRA MIA
Suntu santupithraru e me nde vantu,
lu sule, lu cielu, tuttu Γ¨ nu mantu;
lβarvili te ulie tinimu giacanti,
uegghiu profumatu e mieri frizzanti.
Nu ve ticu poi lu mare e li sciardini,
smeraldu lucente e frutti zzuccarini.
Nu parlamu poi te le pietanze,
ricche fucazze rispettanu le usanze,
cu fave e cicore, cozze risu e patate,
casu ricotta e cime te rape nfucate.
Ci pensu a ddhri figghi ca chiangendu partera,
pe thruare fatia a nforza se nde scera,
iou sentu thristezza e malincunia:
la vita Γ¨ dura quandu nu ncβΓ¨ fatia.
Li turisti sta scoprenu sta terra patita
E tornanu tutti, comu tirati te na calamita.
Quarche cosa ncete ca nu vai,
tinimu mmundizza ca nu spiccia mai,
ma ci ni sforzamu cu simu educati,
putimu rriare a bueni risultati.
Speriamu ca la Divina Pruvitenza
E lu Guvernu cu aggianu crianza,
si no sta barca sprufunda βnthra lu mare
e mancu nu pisce se riesce a salvare.
Santupiethru miu, me stai βnthra lu core,
iata ci qquai nasce, ma puru a ci nci more.
Iou nu te llassu cchiui, si tuttu pe mie,
nu tegnu cchiui vita senza te tie.
28.01.2020 F.Giordano
,